
Vineri dimineață, 1 august 2025, Mihaela Roșu, primarul localității ialomițene Valea Ciorii, s-a stins din viață. Primarul Mihaela Roșu a fost internată în urmă cu câteva zile la Spitalul Județean de Urgență din Slobozia, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral. Mihaela Roșu a fost viceprimar cu atribuții de primar o perioadă lungă în mandatul 2020-2024, la Alegerile Locale din iunie 2024 câștigând voturile locuitorilor din Valea Ciorii sub sigla Partidului Social Democrat.
«Primim cu profundă surprindere și tristețe vestea că, începând de astăzi, 1 august a.c., doamna primar Mihaela Roșu nu mai este printre noi. O femeie de o forță remarcabilă, care a fost o prezență constantă și influentă în viețile noastre în ultimele decenii, a fost răpusă mult prea devreme de o moarte neașteptată. Dumnezeu să o odihnească și să îi ofere liniștea de care a avut atât de puțină parte în viață. Transmitem condoleanțele noastre familiei dumneaei!» se arată într-o postare publică a comunității din Valea Ciorii, potrivit independentonline.ro.