Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare Cod roșu de ploi abundente, care vizează județele Constanța, Călărași și Ialomița începând…
Peste 220 milioane lei, bani care provin din fonduri europene și guvernamentale, au fost investiți în modernizarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia,…
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis…
În cursul zilei de ieri, 21 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliție Rurală Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă…
Un bărbat din județul Ialomița a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încălcat în mod flagrant ordinul de…
În fapt, la data de 14 septembrie, în jurul orei 11:00, cele două persoane ar fi sustras mai multe bunuri alimentare dintr-o…
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și…
În perioada supusă analizei, echipajele operative din cadrul inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a trei…
La data de 26 august 2025, Poliția Română a adus în țară 6 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de…
În minivacanța care tocmai s-a încheiat, peste 100 de pompieri ialomițeni s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor….
Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au pus în executare, două mandate de percheziție domiciliară în cadrul unui dosar penal ce…
Activitatea Cantinei Sociale, aflată în administrarea Direcției de Asistență Socială a Primăriei Slobozia, a fost sancționată de către Direcția Sanitară Veterinară și…
Județul Ialomița va găzdui una dintre cele mai importante investiții în energie regenerabilă din România, prin realizarea Parcului Eolian Ialomița, cu o…
Vineri dimineață, 1 august 2025, Mihaela Roșu, primarul localității ialomițene Valea Ciorii, s-a stins din viață. Primarul Mihaela Roșu a fost internată…
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Constanța, Horia Constantinescu, care printr-o dispoziție emisă la sfârșitul lunii trecute de ANPC a fost…