
Cupa Delfinului, competiție organizată de Clubul Sportiv Municipal UNIREA Slobozia, a fost un nou prilej de bucurie pentru micii înotători veniți să concureze la Bazinul de Înot Slobozia.
Dedicată Zilei Copilului, întrecerea a adus emoție, energie, momente de neuitat, lacrimi de tristețe și chiote de bucurie, toate ingredientele sufletești pentru o nouă zi de neuitat petrecută pe culoarele bazinului de înot.
Primele au intrat în apă fetițele, cele mai aplaudate fiind, firește, cele mai mici și mai curajoase înotătoare, dornice la final să se bucure de medalii, cupe, cadouri dar, mai ales, de delicioșii biscuiți de la Cofetăria Flavours și de minunatele acadele oferite de Artesans del Sucre.
Daruri de care aveau să se bucure apoi și băieții intrați în concursul organizat de CSM UNIREA Slobozia la care au participat și sportivi veniți special din Călărași pentru Cupa Delfinului.
„Suntem mândri de fiecare copil care a intrat în apă și felicităm toți participanții pentru efortul, curajul și determinarea de care au dat dovadă. A fost, fără îndoială, o competiție pe cinste! Felicitări participanților și La Mulți Ani tuturor copiilor!”, au transmis organizatorii la finalul concursului de înot.