Din oras

O mașină de Poliție, implicată într-un accident în Slobozia

Un accident rutier în care a fost implicată o mașină de Poliție s-a produs joi, la ora 12.00, în intersecția dintre bulevardul Matei Basarab și Chimiei din Slobozia.

Autospeciala de Poliție, în care se afla o persoană privată de libertate ce urma a fi prezentată instanței, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, după cum comunică IPJ Ialomița, a fost lovită în plin de un autoturism condus de un bărbat.

Mașina acestuia se deplasa pe bulevardul Chimiei și a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului în momentul în care a lovit autospeciala de Polției ce trecuse pe culoarea roșie.

„În urma accidentului rutier, un polițist și persoana privată de libertate aflate în autospeciala de poliție, au suferit leziuni, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru acordarea de îngriji medicale de specialitate.”, au transmis cei de la IPJ Ialomiţa.

Poliţiştii au testat conducătorii auto ai celor două autovehicule implicate în accidentul rutier iar rezultatele aparatului etilotest au fost negative.