Activitățile de supraveghere și control al traficului, desfășurate de polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Jilavele, în perioada 9–11 martie a.c., au dus la depistarea în flagrant a trei tineri care au încălcat legislația rutieră. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În timpul activităților de control al traficului rutier, polițiștii au depistat, pe raza comunei Bărbulești, trei tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, în timp ce conduceau autoturisme. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că aceștia nu dețin permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismele ar fi fost sustrase din fața locuințelor familiilor celor trei tineri, pentru a fi folosite, fără acordul proprietarilor.
Cercetările sunt continuate în toate cele trei cazuri în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Pentru a preveni accidentele și situațiile grave în trafic, transmitem câteva recomandări esențiale:
Nu conduceți un autovehicul dacă nu dețineți permis de conducere. Pe lângă riscurile pentru siguranță, fapta constituie infracțiune.
Nu vă lăsați influențați de prieteni sau de dorința de a demonstra ceva. Conducerea fără permis poate avea consecințe grave pentru voi și pentru cei din jur.
Nu luați mașina familiei sau a altor persoane fără acordul proprietarului. Folosirea unui vehicul fără consimțământ poate atrage răspunderea penală.
Dacă sunteți pasionați de condus, urmați pașii legali. Înscrieți-vă la o școală de șoferi și obțineți permisul de conducere înainte de a urca la volan.
Gândiți-vă la siguranța voastră și a celorlalți participanți la trafic. Lipsa experienței și a pregătirii crește riscul producerii unor accidente.
